Balada Saturnaliilor

Scris de: Golan

16. XII

In vremile-acelea, vremi de-ntunecime,
Foame, frig si frica se aflau atunci;
Oameni-asupriti, satui de robie,
Soarta-n maini si-au luat, si s-au rasculat atunci.

Omul Domnului, aflat in stramtorare:
Stropul cel din urma ce-a umplut paharul.
Venit-au oameni, din toate neamurile,
Sa il ocroteasca, si paine sa ceara.

Caci in acea clipa, frica au biruit-o,
Iar miile-n zeci de mii s-au facut;
Pentru cei tirani, un groaznic memento,
Ca al lor sfarsit s-a apropiat acum.

Cu curaju-acesta s-a zdrobit teroarea,
Si-ale tiraniei lanturi au ruginit,
Caci Domnul Dumnezeu, vazand atata jale,
Pe tiran si-al sau pacat a pomenit.

17. XII

Dar in acea clipa, cei tirani s-au spaimantat,
Si strada s-a zdruncinat sub senilele de tanc,
Gloante, cu zecile si sutele s-au tras,
Dintr-al tiranului zel infocat.

Pe treptele soborului celui mare,
Au cazut, ca secerati de moarte,
Si barbati, si femei, si copii,
De-a tiranului manie, mare foarte.

"Sa se traga-n toti, niciunul sa nu ramana!"
Rage tiranul, cu raget prelung;
Dar mamele-si plang copiii cei pierduti,
Iar ale lor blesteme pana la cer ajung!

Vai de tine, tiran nenorocit,
Caci judecata ta vine, si vine curand!
Si cetatea de pe Bega, si ea s-a trezit,
Si dansa pe tiran de moarte-l hotari!

18. XII

Iar tiranul se urca-n avion;
Pleaca-n alta tara, plin de trufie,
Si-ncrezut era ca nimic nu-l va da jos,
Ca va domni inc-o generatie.

Intr-un ziar, ceva strasnic se citeste:
Ceva despre sfaturi, mare si soare.
"Ce mare? Ce soare? In Undrea nu zarim,
Doar daca nu-i cumva de sus vreo uneltire..."

Iara cei de sus de-al mortii ceas se dadeau,
Caci carmaciul de unii singuri i-a lasat,
Iar ei nicio urma de strain nu gaseau,
Niciun tap ispasitor n-au aflat.

Un singur cuvant au primit cei de sus:
"Trandafirul", iar ei imediat priceput-au.
Si-acum s-a pustiit saraca Timisoara,
Nevestele si mamele nici pe morti nu mai au!

19. XII

Pe muncitori cu minciuni nu-i mai prosteau.
Au iesit din fabrici, au iesit pe strada,
Si-n loc de fascisti, pe-ai lor frati vedeau,
Si-au luptat si ei, scapand din sarada.

Pacatul tiranului ajuns-a pan' la cer.
Toata suflarea simtea cum se va prabusi.
Fumul nu se mai inalta in cer
Din hornurile cele mari ale fabricii.

Activistii, secretarii, birocratii,
Cu totii se plang si se tanguiesc
De palma ce va sa vina peste dansii,
Si mortii si ingerii pe tiran il osandesc!

Iar Domnul din ceruri Se uita-n jos,
Continuand procesul tiranului roman
Ce va cadea precum piatra azvarlita-n Bega;
Sentinta El va da prin raget de romani.

20. XII

Nici soarele nu iesise de sub orizont
Iar un mare talaz, sute de mii de suflete,
Ies pe strada si-nspaimanta pe tirani,
Iar ostirea romana cu frati-i se reuneste.

"Azi la Timisoara, maine-n toata tara!"
Striga-ntreaga cetate, libera acum,
Si gata erau toti de-a apara
Frageda lor libertate acum.

Tiranul s-a-ntors, plin de manie,
A trimis oameni cu bate si topoare,
Dar cand au sosit in libera Timisoara,
Fratii i-au primit cu calda mancare.

Iar in noaptea aceea, dupa asfintit,
In fata-ntregii tari se-nfatisa tiranul
Bolborosind minciuni de straini si fascisti,
Dar parca nimeni nu-l mai credea acum...

21. XII

Tiranul cheama sute de mii la liturghie,
Incercand sa exorcizeze libertatea,
Pe toti i-a adunat in piata, sa aplaude
Si sa mai cante inc-odat' silit osanale.

Dar intr-o clipita, Domnul a lovit chipul fiarei.
Toti, in frunte cu dansa, s-au speriat grozav.
Si nimeni nu mai credea minciunile ei,
Caci zidul cel de sticla s-a faramat.

In miezul Bucurestilor s-a strans multa lume:
Muncitori, carturari, studenti si altii,
Si s-au inmultit de s-a speriat mata-n palat,
Si a trimis oameni cu fel de fel de munitii.

Iar noaptea aceea a fost alba,
Caci n-a mai pus nimeni geana pe geana
De vestea macelului de la hotel
Si de scarba de tirania cea vicleana.

22. XII

In zorii zilei iesit-au mii de mii,
Dita'i marea, sa-l ucida pe tiran.
Tiranul vazand, cu firea se rataci;
Cu-elicopteru-n sus urca, greu ca un bolovan!

Veseleasca-se de dansul toata tara,
Caci cu sange-au castigat libertatea;
Fericirea i-a cuprins pe toti, bucuria,
Ca sunt liberi, ca impusu-si-au umanitatea!

Dar ce sa faca cu tronul vacant,
Ei, birocrati, secretari, activisti?
Au gasit Tovarasului loctiitor
Tot unul de-ai lor, dintre comunisti!

Iar cand mantia noptii a cazut peste tara,
Inceput-au sa se-auda, de peste tot,
Impuscaturi, bubuituri, oameni cazuti
Iar ostenii cu-ochii-n patru erau peste tot.

23. XII

Iar de ce se pazeau, de-aia nu vedeau,
Ca se simteau de pretutindeni iurusiti,
Ca si cum bezna insasi ii batjocorea,
Iar cei ce trageau ramaneau nedeslusiti.

Si acum, cuvantarea Tovarasului:
"Cum s-a-ntamplat asa necuratie,
De m-a daramat gloata orasului
Si-am ajuns luat in vinovatie?

Ca sigur romanii n-aveau cum sa fie
Ca doar ei ma iubeau ca pe un zeu!
Trebuie fascistii, strainii sa fie,
Ca doar nu se sculau romanii ce ma iubeau!

Acestia de s-au sculat, ei nu sunt poporul!
Doar cei ce ma iubesc sunt romani!
Eu, eu, numai eu sunt poporul!"
Isi spunea tiranul, ca un senil batran.

24. XII

Si acum, judecata Tovarasului;
Cuvantarea Ingerului Domnului:
"Cat de mare fost-ai tu, Tovarase,
Pe-atat de mic esti din pricina pacatului!

Ca ti-ai osandit poporul la foame,
Si-n frig l-ai tinut, ca intr-un staul,
Si-n frica si-n robie l-ai pus sa se-nhame,
Si mult te-au rabdat si el si Domnul!

Dar cand pus-ai gloante si tancuri pe el,
Pe barbati, femei si copii dintr-acesta,
N-a mai ingaduit Domnul ca tu sa mai fii,
Si Eufratul l-a secat din cetatea ta!

Cade-le-ar limba celor ce te vor lauda,
Celor ce le va fi sila de libertate,
Si celor ce zadarnici-vor vitejia!"
Afurisi Ingerul cel nemilostiv.

25. XII

Chiar din zorii zilei Nasterii Domnului
Tovarasul fu judecat din scurt,
Si pe loc fu ucis inaintea zidului
Precum toti acei ucisi din porunca sa!

Iata cum umbra-i e mai lunga decat trupul;
Parca inca merge, parca inca respira
Ca un duh ce nu muri, ci se sparse-n harburi
Si pe cei vii de moarte-i ingrozira.

Caci intr-adevar, el a zidit o tara,
Zidind cladiri si zidind capete
Ce inca tanjesc dupa a sa vreme
Sau inca se-ngrozesc de a sa voce.

Romania-i bantuita de stafii,
Iar de va vrea dansa sa fie libera
Sa alunge duhul rau din plaiurile ei
Cu tot ce-i este lui mai respingator!

PDF: Balada Saturnaliilor